Pasul Vâlcan " Ziua Unirii Principatelor Române - UNIREA MICĂ "

În fiecare an vom merge în Pasul Vâlcan să sărbătorim Unirea Principatelor Române.

Vom trage o horă să zguduim straiele de zăpadă ale muntelui.

Tu ce faci? Vi cu noi?

 

"Hai să dăm mână cu mână,

cei cu inima română,

să-nvârtim hora frației,

pe pământul României..."

 

24 ianuarie- Unirea Principatelor Române.

 

Pe 24 Ianuarie în fiecare an, ne întâlnim la ora 10.00 la stația de îmbarcare a telegondolei din Vulcan. După debarcare ne vom deplasa în grup spre zona monumentului din Pasul Vâlcan unde vom face Hora Unirii.

Acest eveniment a devenit o tradiție în rândul drumeților și va fi repetat in 24 Ianuarie al fiecărui an ce urmează.

Nu uitați..."Minunile sunt săvârșite de către oamenii uniți."

 

Evenimentul este organizat de Pro Montana, Savu Milica Emil și Aldo Todoran

 

Monumentul Eroilor din Pasul Vâlcan

Istoria ultimului secol și unul dintre cele mai crunte episoade de luptă date pe crestele Vâlcanului, în pasul de trecere spre Gorj, pe străvechiul ”drum al romanilor”, devenit apoi ”al lui Mihai Viteazu” și, mai apoi, ”al poștalioanelor”, au adus Pasul Vîlcan în atenția a mii de oameni care vin acum aici nu doar pentru a admira peisajul de vis din golurile alpine, ci și mărturiile unui important crâmpei din istoria Neamului Românesc.

Ridicat la cota 1612, în Pasul Vîlcan, chiar pe ”granița” județelor Hunedoara și Gorj, complexul memorial dedicat Eroilor din Primul Război Mondial.

Istoria Micii Uniri și a vestitei Hore a Unirii

24 ianuarie 1859: „Mica Unire”, primul pas spre România. Unirea Principatelor Române

Ziua de 24 ianuarie a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești.

În data de 14 iunie 1848, Vasile Alecsandri a publicat, în revista Brașoveană „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, poezia „Hora Ardealului”, sub semnătura „un român”.

„Hora Ardealului” a devenit mai târziu  „Hora Unirii”. De menţionat că există opinii potrivit cărora poezia „Hora Unirii” să devină imn naţional în România, având un mesaj mobilizator cu conotaţie pozitivă.

Hora Unirii, jocul popular ce aduce laolaltă Românii care se prind să-şi dea „mână cu mână”, a fost jucată prima dată la 24 Ianuarie 1859, când Românii din ambele Principate s-au înfrăţit oficial. Prin alegerea aceluiaşi domnitor Alexandru Ioan Cuza, Moldova şi Ţara Românească au înfăptuit astfel Mica Unire. Momentul sărbătorit cu mare bucurie a prefigurat Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, când Ardealul s-a alăturat principatelor de dincolo de Carpaţi, ce alipiseră deja Dobrogea după Războiul de Independenţă din 1878.

Hora Ardealului
Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inimă română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!

Au sosit ziua dreptăţii,
Ziua sfânt-a libertăţii!
Tot creştinu-nveseleşte,
România-ntinereşte!

Ardelean, copii de munte,
Ean rădică acum cea frunte
Şi te-nsuflă de mândrie
Că-mi eşti fiu de Românie!

Ardeleni! lumea ne vede!
România-n noi să-ncrede
Căci de-acum românu-n lume
Va fi vrednic de al seu nume!

Ura fraţi în fericire!
Ura fraţi într-o unire,
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!

După mai mulți ani în care pașii spre îndeplinirea acestei dorințe au fost „mărunțiți” de atitudinea marilor puteri ale Europei, aceasta a devenit realitate, într-un context favorabil, care a dus, pe parcurs, la transformarea „României” de atunci într-un stat modern, aducând pentru prima dată câteva elemente occidentale în viața românilor.

Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia), reprezintă unificarea vechilor principate, Moldova și Țara Românească, într-un Principat unit.

La mijlocul secolului al XIX-lea, soarta principatelor Moldovei și Țării Românești era în mâinile Rusiei și ale Imperiului Otoman, care se opuneau unirii lor.

Situația s-a schimbat în urma războiului Crimeii, dintre 1853 și 1856, când Rusia a fost învinsă de Marile Puteri, formate din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Imperiul Francez, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman.

MICA UNIRE din 24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române: Principatele române, din mâinile rușilor și turcilor, în ale marilor puteri europene

După război, în 1856, prin Tratatul de Pace de la Paris se iau decizii care privesc și principatele Moldovei și Țării Românești.

De exemplu, Moldovei i se atașează trei județe din sudul Basarabiei, Cahul, Ismail și Bolgrad.

În contextul discuțiilor despre unirea celor două principate, în 1857 Marile Puteri acordă acestora dreptul organizării unui „referendum” (consultarea populației cu drept de vot) despre Unire.

În acest scop, se constituiau adunări Ad-hoc, în care se discutau alegerile pentru Divanurile Ad-hoc, care urmau să se pronunțe asupra organizării politice și sociale a țărilor române.

MICA UNIRE din 24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române: Falsificarea alegerilor, un obstacol pentru Unire

În Țara Românească, majoritatea membrilor din Divanul Ad-hoc au spus „Da” pentru Unire, însă în Moldova, situația a fost mai controversată. Aici, caimacanul (locțiitor la conducerea Moldovei), Nicolae Vogoride, sprijinit de Imperiul Otoman, care îi promitea domnia dacă Unirea nu se va realiza, a falsificat listele electorale de reprezentare în divanul Ad-hoc.

Șansa a făcut însă ca Vogoride să se destăinuie, prin scrisori, fratelui său din Constantinopol, iar corespondența a fost furată și publicată în presa europeană, la Bruxelles.

Descoperirea a iscat scandaluri atât printre români, cât mai ales la nivel european. Marile Puteri au rupt relația cu Imperiul Otoman, au solicitat întâlniri cu împăratul Franței, Napoleon, și regina Marii Britanii, Victoria, iar falsele alegeri au fost, astfel, anulate.

În toamna anului 1857, în urma noilor alegeri, toți s-au pronunțat pentru Unirea Pprincipatelor Moldovei și Țării Românești.

În 1858, Convenția de la Paris a stabilit mai multe prevederi referitoare la principatele române, dintre care cea mai semnificativă a fost unirea parțială a principatelor Moldovei și Valahiei sub denumirea „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”, care rămâneau sub suzeranitatea „Maiestății Sale Sultanul” și sub protecția Marilor Puteri.

Unirea propusă aici s-a dovedit a fi mai degrabă una formală, cele două principate urmând să funcționeze separat în mare parte, ca până atunci, cu doar câteva puncte comune: o Comisie Centrală la Focșani, care reprezenta un fel de Parlament mai mic, Înalta Curte de Justiție și Casație și Armata.

• desfiinţarea protectoratului rusesc şi înlocuirea lui cu o garanţie colectivă a Marilor Puteri. Prin acest fapt s-a reuşit eliminarea influenţei ruseşti şi asigurarea că trupele ţariste nu vor mai putea străbate teritoriul Principatelor fără acordul puterilor garante. Astfel, era se stopată posibila înaintare a Rusiei în Balcani.
• cedarea sud-estului Basarabiei Principatului Moldovei. Această măsură a îndepărtat Rusia de gurile Dunării.
  libera circulaţie pe Dunăre sub atenta supraveghere a Comisiei Europene a Dunării. Scoaterea Dunării de sub influenţa rusească era o prioritate strategică pentru puterile din centrul Europei.
• suzeranitatea otomană era menţinută. Fiind sub suzeranitate otomană, Principatele nu puteau avea propria politică externă, fapt ceea ce constituia o garanţie în plus că cele două teritorii nu vor cădea sub sfera de influenţă rusească.
• armata naţională. Măsura dădea Principatelor posibilitatea de a-şi asigura ordinea internă.

MICA UNIRE din 24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române: opiniile Marilor Puteri,  împărţite

• Franţa. Instrumentul din cadrul politicii externe franceze elaborată de Napoleon al III-lea avea la bază principiul naţionalităţilor, care presupunea ca fiecare naţiune să îşi decidă singură soarta. Acesta era doar un pretext dintr-un proiect mult mai amplu prin care împăratul francez a încercat pe tot parcursul domniei sale să refacă prestigiul ţării sale după Congresul de la Viena din 1815 şi să readucă Franţa la statul de primă putere de pe continent. Se înţelege astfel de ce problema Principatelor a fost adusă în discuţie tocmai de Franţa. De asemenea, unirea Principatelor constituia un pretext în rivalitatea franco-habsburgică.
• Rusia. Fiind puterea învinsă, ea nu a avut un cuvânt de spus, însă nu era deranjată de o eventuală unire a Principatelor.
  Sardinia. Franţa îi cere să aibă o atitudine pozitive pentru a lovi în interesele habsburgice. Regatul Piemontului şi a Sardiniei dorea la rândul său unificarea Italiei sub casa de Savoia. Era important pentru a lovi în Imperiul Habsburgic, deoarece Lombardia şi Veneto se aflau sub stăpânirea sa.
• Prusia. Prusia dorea, de asemenea, să lezeze interesele habsburgice deoarece îşi dorea unificarea Germaniei în jurul ei sub casa de Hohenzollern şi nu în jurul Austriei şi casei de Habsburg.
• Marea Britanie. Deşi iniţial susţine ideea unirii, în cele din urmă s-a opus deoarece Imperiul Otoman a garantat neutralitatea strâmtorilor (niciunui vas militar sub pavilion străin nu i se va permite străbaterea strâmtorilor), iar Marea Britaniei nu mai avea astfel nici un interes strategic.
• Imperiul Otoman. S-a împotrivit deoarece se putea constitui un precedent.
• Imperiul Habsubrigic s-a opus pentru a leza interesele Franţei.

În cele din urmă s-a decis ca Principatele să-şi decidă singure soarta în cadrul unor divanuri ad-hoc.

MICA UNIRE din 24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române: Surpriza alegerilor domnitorilor din cele două principate

În anul următor, în data de 5/17 ianuarie 1859, au fost organizate alegeri la Iași, în Moldova, iar noul domnitor a fost desemnat Alexandru Ioan Cuza. Peste o săptămână, în 12/24 ianuarie 1859, au avut loc alegeri și la București, iar profitând de faptul că Marile Puteri nu specificau clar că principatele române nu pot fi conduse de același domnitor, și aici a fost ales tot Alexandru Ioan Cuza.

Puse în fața faptului împlinit, Marile Puteri au avut brusc de a face cu două principate conduse de același domnitor.

Marele merit al lui Cuza a fost că a reușit să aducă recunoașterea internațională a Unirii Principatelor Române și, prin reformele sale din toate domeniile, a pus bazele statului român modern. Noua țară a început să se numească România abia după abdicarea lui Cuza, din anul 1866, când a fost redactată prima constituție.

MICA UNIRE din 24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române: primul pas spre Marea Unire de la 1 decembrie 1918

În tot acest timp, în care două dintre principatele române au reușit să se unească, Transilvania se afla sub stăpânire austriacă, iar din 1867, sub dominație austro-ungară, până în 1918, când a avut loc Marea Unire de la Alba Iulia.

După 160 de ani de când s-au întâmplat toate acestea, ziua de 24 ianuarie ne va face din nou să retrăim, cel puțin la nivel de poveste, acești câțiva pași făcuți de strămoșii noștri pentru tot ce înseamnă astăzi România.

Discursurile oficiale, din 1859, ale Domnitorului Alexandru Ioan Cuza și marelui om politic Mihail Kogălniceanu

𝗖𝘂𝘃𝗮̂𝗻𝘁𝘂𝗹 𝗹𝘂𝗶 𝗠𝗶𝗵𝗮𝗶𝗹 𝗞𝗼𝗴𝗮̆𝗹𝗻𝗶𝗰𝗲𝗮𝗻𝘂

𝐷𝑖𝑠𝑐𝑢𝑟𝑠𝑢𝑙 𝑑𝑒𝑝𝑢𝑡𝑎𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑀𝑖ℎ𝑎𝑖𝑙 𝐾𝑜𝑔𝑎̆𝑙𝑛𝑖𝑐𝑒𝑎𝑛𝑢, 𝑟𝑜𝑠𝑡𝑖𝑡 𝑙𝑎 𝐼𝑎𝑠̦𝑖, 𝑖𝑛 𝐴𝑑𝑢𝑛𝑎𝑟𝑒𝑎 𝐸𝑙𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑝𝑟𝑖𝑙𝑒𝑗𝑢𝑙 𝑎𝑙𝑒𝑔𝑒𝑟𝑖𝑖 𝑐𝑜𝑙𝑜𝑛𝑒𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐴𝑙𝑒𝑥𝑎𝑛𝑑𝑟𝑢 𝐼𝑜𝑎𝑛 𝐶𝑢𝑧𝑎 𝑐𝑎 𝐷𝑜𝑚𝑛𝑖𝑡𝑜𝑟 𝑎𝑙 𝑀𝑜𝑙𝑑𝑜𝑣𝑒𝑖, 𝑖𝑛 𝑑𝑎𝑡𝑎 𝑑𝑒 5 𝑖𝑎𝑛𝑢𝑎𝑟𝑖𝑒 1859:

“Măria Ta,

După una sută cincizeci şi patru de ani de durere, de umilinţă şi de degradaţie naţională, Moldova a reintrat în vechiul său drept consfinţit prin Capitulaţiile sale, dreptul de a-şi alege pre capul său, pre Domnul.

Prin înălţarea Ta pe Tronul lui Ştefan cel Mare s-a reînălţat însăşi naţionalitatea română. Alegându-te de Capul său, neamul nostru a voit să împlinească o veche datorie către familia ta, a voit să-i răsplătească sângele strămoşilor tăi vărsat pentru libertăţile publice.

Alegându-te pre tine Domn în ţara noastră, noi am vroit să arătăm lumii aceea ce toată ţara doreşte: la legi nouă – om nou!

O, Doamne! Mare şi frumoasă îţi este misia;

<p style="margin: 0px 0px 20px; padding: 0px; border: 0px; font-size: 1.1rem; vertical-align: baseline; color: #000000; font-family: Rob